Sărbători Culinare la Povergina – 27 iulie 2025
Duminică, 27 iulie 2025, vă invităm la o reîntoarcere emoționantă în satul Povergina, lângă Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care revine la viață prin implicarea comunității locale.
Evenimentul „Sărbători Culinare la Povergina” celebrează patrimoniul cultural și gastronomic al zonei, oferindu-vă ocazia să descoperiți gusturi autentice, preparate cu grijă din ingrediente locale. Mesele se vor umple cu ciorbă de fasole verde cu smântână, salată de vinete, papricaș cu cartofi noi, pâine în țăst, porumb fiert, brânzeturi de la producători locali, miere naturală și, desigur, delicioasele prăjituri ale Letiției din Bichigi.
Participanții se vor bucura de:
- Vizite ghidate în Biserica de lemn, monument istoric datând din 1783
- Întâlniri cu membrii comunității
- Relaxare în iarba proaspăt cosită
📌 Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă.
Școala de Conservare a Patrimoniului Cultural din Lemn – Povergina 2025
În săptămâna 21–27 iulie 2025, are loc la Povergina cel de-al patrulea atelier interdisciplinar din cadrul proiectului de cercetare și conservare a bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Atelierul se adresează în special studenților la arhitectură și pasionaților de patrimoniu și include:
- Montarea turnului-clopotniță exterior
- Ateliere de confecționare a șindrilei din stejar cu horj
- Consolidarea tencuielii de pământ
- Tehnici tradiționale de realizare a gardurilor din țambre de salcâm
Evenimentul reunește specialiști din România și din străinătate în domenii conexe patrimoniului construit din lemn.
🛠️ Proiect finanțat de Ordinul Arhitecților din România (Sesiunea de toamnă 2024) și The King’s Foundation.
Programul Evenimentului – Duminică, 27 iulie 2025
📍 Locație: Biserica de lemn din Povergina
🕚 11:00 – Întâlnire și vizită ghidată
🕦 11:30 – 13:00 – Brunch și întâlniri cu localnicii
Meniu tradițional:
- Pâine coaptă în țăst
- Platouri cu brânzeturi de vaci și de oi
- Salată de vinete, legume de sezon
- Porumb fiert
- Ouă fierte de casă
- Slănină, pâine cu untură și boia
🍲 Feluri principale:
- Ciorbă de fasole verde cu smântână
- Papricaș de cartofi cu carne de porc
🍰 Deserturi:
- Plăcinte cu brânză și cu mere
- Foi de miere, napolitane cu caramel
- Miere de la apicultori locali
🥤 Băuturi:
- Lapte rece din cârceag
- Ceai rece de mentă
☔ În caz de ploaie, activitățile se vor desfășura în biserică și sub corturile din jur.
Povestea Bisericii din Povergina
Ridicată în 1783, biserica a fost construită din inițiativa unui localnic, Ion Medescu, care a găsit o comoară și a decis să construiască un lăcaș sfânt în cimitirul satului. Distrusă parțial de un incendiu în 2015, biserica a fost inclusă în lista monumentelor istorice naționale și se află astăzi în proces de restaurare.
Parteneri:
Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolia Banatului, Primăria Făget, Institutul Național al Patrimoniului, FAUT – Universitatea Politehnica Timișoara, TVR Timișoara, Radio Trinitas, Akademie der bildenden Künste Wien, Institute for the Protection of Cultural Monuments of Serbia.








