Într-un sat în care ruga nu s-a mai ținut de mai bine de două decenii, sâmbătă, localnicii au întâmpinat, din nou, oaspeți. E al doilea an în care s-a ținut, la Povergina, Ziua Patrimoniului Local. În curtea bisericii arse în urmă cu nouă ani și aflată acum în șantier de reconstruire, s-a vorbit despre speranță și oameni buni. Și s-a mâncat ca la mama acasă.
În urmă cu mai bine de un secol, în satul Povergina, care ține de orașul Făget, locuiau aproape 450 de suflete. Azi dacă mai sunt 100. Bătrânii s-au stins, iar tinerii s-au mutat în locuri mai puțin uitate de vremuri. Sâmbătă, 20 iulie, de Sf. Ilie, în sat ar fi fost rugă, spun cei care-și mai amintesc.
Și-s puțini, fiindcă joc, voie bună și oaspeți n-au mai fost la Povrgina de cel puțin 25 de ani.
Ziua Patrimoniului Local din Povergina este însă un eveniment care, în acest an, a marcat a doua ediție. Asociația My Banat a pus la cale din nou o întâlnire între localnici și fii ai satului mutați în alte locuri, respectiv oaspeți curioși de o ieșire în natură, de-o mâncare gătită în casă și-o poveste. Totul s-a întâmplat în curtea bisericii din lemn din sat, distrusă într-un incendiu acum nouă ani.
Se lucrează intens la biserică
Asociația Biserici Înlemnite – cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și The King’s Foundation – a continuat, în acest an, lucrările de reconstrucție a bisericii arse și a dsfășurat acolo o școală de conservare a patrimoniului cultural din lemn.
O mână de studenți, mai ales la Arhitectură, au lucrat, timp de două săptămâni, la finalizarea turnului clopotniță, la construirea structurii de depozitare pentru lemnul ars și la refacerea / conservarea finisajelor bisericii.
Sâmbătă, toată lumea s-a așezat la masă și la o poveste. Bucatele – brânză, ouă de casă, cârnați, șuncă, supă de roșii, papricaș, sarmale – au fost pregătit de gospodine din sat, iar tanti Letiția din Bichigi a făcut prăjituri. S-a băut ceai de mentă și apă de izvor, păstrate la rece în pârâu.
Șezătoare și povești
Și vremea a fost parcă mai blândă, fără arșița din oraș, cu un vânticel care a răcorit fețele celor câteva zeci de participanți. La final s-a stat un pic ca la… șezătoare, cu povești despre istoria locului și despre oamenii lui. Profesorul Dumitru Tomoni, de la Făget, născut în Povergina, și-a asumat rolul de gazdă, iar dialogul lui cu unii localnici a fost absolut savuros. Vremea trece, oamenii uită sau înfrumusețează istoria, astfel încât ea să le ofere măcar un pic de consolare în fața unui prezent nu prea încurajator.
Lucrul la biserica din Povergina continuă până spre toamnă, când cei de la Biserici Înlemnite speră să poată monta șindrile pe acoperiș. Aici, în acest loc în care dezastrul a lovit brusc, e un alt fel de liniște. Ea îl cuprinde pe vizitatorul curios de îndată ce se apropie de ce a mai rămas din vechiul lăcaș de cult. Acoperită de o copertină, pentru a fi protejate de intemperii, biserica e uneori scăldată într-o lumină aurie care dă speranță. Speranța că oamenii vor ști ce să facă, fie și în vremuri tulburi. Iar pentru ca Povergina să nu dispară, e nevoie de speranță și de oameni care să facă.
