• Meniu
  • Meniu

Educație ecologică pentru un mediu mai curat

Între 5 și 7 august, ADID Timiș a organizat o serie de activități de educație ecologică în cadrul școlii de vară din Proiectul „Volunteering in Nonformal Education în Timișoara ESC6”, inițiat de Asociația APSES. La acest eveniment, au participat elevi de la școlile gimnaziale nr 1, 2 si 4 din Timișoara, aceștia au avut ocazia să învețe despre importanța protejării mediului înconjurător prin diverse activități interactive.

O parte din program a inclus ore de educație ecologică, unde elevii au fost implicați în discuții și prezentări despre problemele de mediu actuale, sustenabilitate și modalități de a contribui la un mediu mai curat. De asemenea, participanții au avut ocazia să participe la jocuri educaționale, menite să stimuleze creativitatea și spiritul de echipă, în timp ce învățau despre importanța reciclării, conservării resurselor naturale și a biodiversității.

Activitățile au fost bine primite, elevii arătând un interes deosebit pentru subiectele discutate și demonstrând voința de a se implica activ în protecția mediului. Prin aceste inițiative, ADID Timiș și Asociația APSES au reușit să inspire o generație tânără să devină mai conștientă și responsabilă în ceea ce privește impactul lor asupra mediului.