Unul dintre cele mai apreciate lucruri legate de țara noastră în raport cu multe alte țări din Europa este natura neatinsă de poluarea excesivă, iar în ceea ce privește satele – mâncarea locală, obținută din roadele naturii rămâne pe primul loc la aprecieri. Locurile în care trăim sunt oglinda noastră, a comportamentului nostru de zi cu zi și depinde numai de noi să avem grijă de toată bogăția care ne înconjoară.
În mediul rural, mai mult ca în alte părți, deșeurile abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Este foarte important ca sătenii să le păstreze în gospodărie și să se debaraseze legal de ele doar în spații special amenajate și la operatori autorizați. RETIM împreună cu ADID Timiș organizează campanii trimestriale de colectare a deșeurilor voluminoase.
Detalii despre efectuarea acestor campanii găsiți pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.